Hattie Boydle, sportivă de elită și coach & personal trainer, spunea că a plătit la un moment dat 2500 de eur pentru serviciile de coaching de nutriție ale unuia dintre cei mai renumiți coach, medaliat la campionatul mondial de powerlifting si doctor (cu PhD) în nutriție – Layne Norton. Și nu făcea nimic din ce îi zicea.
Gary V, celebru speaker internațional și antreprenor lucra tot cu un coach de nutriție excelent, Jordan Syatt. Și spunea că făcea ce stabileau împreună ca action plan, când, de fapt, mințea și nu făcea nimic. Bineînțeles, nu progresa.
La un moment dat ambele relații s-au resetat, cu un alt mindset. Aceiași coaches, alt mindset, alte rezultate.
Am cunoscut multe persoane care își doresc să se schimbe. Sunt determinate. De altfel, toate clientele mele spun asta. Sunt într-un punct în care simt că s-au săturat și vor să arate bine, să se simtă bine. Și apoi când trebuie să se schimbe, nu toate o fac. Am învățat pe parcurs că nici măcar nu e vorba de bani, așa cum am arătat mai sus, în primul exemplu. Poți să plătești 2500 de eur și să nu fii acolo. Cele mai conștiincioase cliente ale mele au fost, paradoxal, două persoane care nu au plătit nimic.
Schimbarea este unul dintre cele mai grele procese prin care trece o persoană. Schimbarea presupune formarea de noi obiceiuri, ieșirea din zona de confort, conștientizarea automatismelor, gândurilor, factorilor care ne determină să luăm decizii, analiza continuă a ce ni se întâmplă și ce vrem să punem în loc. Este un proces greu, pentru că o parte din energia zilnică trebuie orientată în direcția asta. Nu e ușor să scoatem organismul din echilibrul pe care îl are. Vom găsi nenumărate pretexte să nu facem ce ne-am propus pentru a ne schimba. Și de câte ori găsim un pretext, trebuie, în fapt, să luăm din nou decizia de a ne urma obiectivul. Uneori iese, alteori nu.
Dacă ne-am făcut planul să ieșim la alergat, e posibil ca dimineața să zicem ”azi e vremea urâtă” sau ”am dormit prea puțin” sau ”azi se anunță o zi grea, mâine va fi mai potrivit să ies”. Începe o luptă cu gândurile – capcană și ar trebui să contracarăm cu celelalte gânduri, orientate spre obiectivul personal stabilit și care să ne reîntărească decizia de a ieși la alergat. Numai că e probabil să nu fie așa de ușor de data asta. Cu o zi înainte, nu ne presa nimic să ne punem mâine dimineață adidașii si să ieșim să alergăm. Am luat o decizie pentru viitor. Cu siguranță, cu cea mai bună intenție pentru persoana noastră. E simplu să credem că va fi mai ușor să facem ce ne-am propus când acțiunea se întâmplă mâine. Sau de luni.
Dar dimineața, când ne e somn, pur și simplu obiectivul se diluează. Nu mai e o prioritate și comoditatea momentului câștigă. Dăm mai multă valoare păstrării stării de fapt și plăcerii de a mai sta un pic în pat, de a mai lenevi, decât imaginii din viitor pe care o avem despre noi arătând bine. Și întotdeauna credem că va veni un alt mâine în care vom fi mai puternici să ne dăm jos din pat. Pentru că, nu-i așa, ne dorim mult să ne schimbăm.
Uneori începem, mergem la alergat în prima zi, în a doua. Poate chiar timp de o lună. Și apoi renunțăm, sub diverse pretexte: nu am timp, nu mai e vremea bună, sunt foarte ocupată la serviciu, nu văd progrese majore. Asta se întâmplă când realizăm cât de multe trebuie să facem pe parcurs și că trebuie să muncim consecvent pentru a vedea rezultate. Trebuie să ne schimbăm programul și să ne prioritizăm. Trebuie să renunțăm la anumite activități. Trebuie să ne uităm la tot ce făceam cândva și să acceptăm că multe nu mai fac parte din plaja noastră de alegeri. Ne dăm seama că efortul e prea mare și renunțăm.
Eu cred că și asta e o revelație, să acceptăm starea de fapt: îmi este greu să mă schimb în acest moment, efortul este prea mare. Cred că am putea aborda concluzia cu sinceritate și să acceptăm că, pur și simplu, nu e pentru acum. Asta, cumva, ar aduce puțină liniște.
Problema e că asimilăm pretextele ca și cum ar fi realitatea. E o poveste mai bună pe care ne-o spunem decât să recunoaștem că de fapt ne e mai confortabil să păstrăm starea actuală. E mai ușor să găsim scuza că e o perioadă ocupată decât să acceptăm că pur și simplu nu vrem să sacrificăm somnul de dimineață. Ne consumăm, astfel, între dorința de a ne schimba și tendința mai puternică de a rămâne la fel. Balansul continuu între vreau să mă schimb și nu vreau să mă schimb este cel care ne stresează, ne agită, ne obosește, ne consumă energia. Căutăm cu disperare noi metode, noi rețete minune, noi oportunități, noi persoane care să ne ajute, noi începuturi, când de fapt nicio rețetă, nicio oportunitate, nicio persoană, niciun început nu va funcționa dacă nu suntem deciși să ne schimbăm (sau dacă nu intervine o situație majoră de criză).
Există câteva metode care să ne ajute să intrăm în mindsetul potrivit, susținute de tehnici și instrumente pe care să le avem la îndemână în schimbarea obiceiurilor. Le vom trece în revistă rând pe rând, în articole dedicate sau în mini bites, în newsletter. Ideea e că aceste metode și tehnici trebuie încercate, practicate, trebuie alocat timp, trebuie direcționată energie înspre ele. Dacă nu suntem dipuși să facem un efort, nu vom vedea rezultate. Schimbarea nu poate progresa decât până la nivelul la care suntem dispuși să muncim pentru noi.
Îmi vine în minte ideea asta pe care am auzit-o la Rich Roll în podcast: Change isn’t for those who need it, change is for those who want it.
Photo by Jonathan Borba on Unsplash
