Avem doar 24 de ore și multe, multe de făcut. Nu putem face nimic să extindem timpul. Ca să lucrăm mai bine cu timpul limitat, ne putem organiza, putem planifica, putem împărți prioritățile la nivel de săptămână sau de lună versus zi – asta ne va mai ridica din presiunea că vine seara și nu am făcut tot. Cu toate astea, there is so much we can do într-o perioadă de timp. Avem un instrument care ne ajută să fim mai eficienți: energia. Dacă nu ai energie să faci lucruri, poți să ai tot timpul din lume. Iar când ești plin de energie, ai și focus, și productivitate.
Cum fac să am mai multă energie? ”Când ai timp să faci toate astea?” e o întrebare pe care o aud frecvent. Fac ce îmi place și nu fac ce nu îmi place sau ce nu cred ca are sens pentru mine. În timp ce scriu acest newsletter casa mea e un haos. Dar m-am trezit dimineață cu gândul să scriu și nu mă deranjează că totul este aruncat peste tot, ceea ce pentru o persoană obișnuită să deretice prin casă ar fi, cu siguranță, inadmisibil. Le mai adun una câte una pe drumul spre bucătărie, când îmi fac un ceai. Pentru că nu ordinea e prioritară în dimineața asta, ci să gândesc, să mă provoc cu noi concepte și, printre picături, am grijă să mă hidratez. Apoi mai citesc dintr-o carte despre fericire pe care am început-o acum două zile. Mai am un tab deschis despre ”iarna metabolică”, un concept pe care îl investighez și care, cu siguranță, mă va face să deschid alte câteva zeci de taburi. Pe seară fac sport.
Unele persoane, activități, locuri ne încarcă cu energie, altele ne fură energia. Identifică ce îți dă energie. Eu nu mă trezesc luni dimineață fericită să spăl vasele, ci curioasă să văd ce postează Andrew Huberman în podcast. Ăsta e cadrul meu. Ție ce ți-ar plăcea să faci, cu ce fel de persoane ai vrea să fii, unde? Poți să îți faci un inventar și, în fucție de rezultate, să prioritizezi și să deprioritizezi. Planifică momente în care să te reîncarci – nu mânca pe fugă, ia pauze de la lucru, dormi suficient, fă mișcare. Evaluează care sunt perioadele pe parcursul zilei în care ai focus, mintea este alertă și cele de recuperare (acesta este ritmul ultradian) și organizează-ți activitățile în funcție de asta. Pornește evaluarea de la ce îți dorești tu, nu de la ce așteaptă alții de la tine. Desigur, sunt lucruri pe care trebuie să le facem – nu poți lăsa copiii să aștepte la școală și să mergi la sport, dar încearcă să vezi ce e flexibil și ce e fix și organizează-te mai bine mâine, decât azi.
Text preluat din newsletterul meu săptămânal, 3XBetter. Abonează-te și primești în fiecare marți informații și sfaturi despre cum să performezi mai bine fizic și mental.
Photo by Kevin Ku on Unsplash