Nu am văzut filmul The Secret. Când era la modă, nu mă interesa subiectul, nu auzisem de speakerii de acolo. Apoi, când chiar m-a preocupat tema, din perspectiva fericirii personale, The Secret deja era out of the ture, pentru că era criticat, ca abordare, chiar de cei care apăruseră în film. Aceștia vorbeau despre comercializarea mesajului, pierzându-se, de fapt, esența. După film, lumea a rămas cu impresia că dacă vrei o casă mare sau un Ferrari roșu e suficient să îți pui poza pe perete și să visezi, pentru că vor veni. Universul lucrează pentru tine.
Nu e chiar așa, dar, pe undeva, e cam așa, chiar dacă nu o luăm mot-a-mot.
Lucrează Universul pentru noi?
În primul rând, ideea principală din The Secret pleacă de la vizualizare, recunoscută acum și de oamenii de știință ca o tehnică eficientă de lucru cu obiectivele personale. Numai că dincolo de vizualizare, mai sunt câteva instrumente eficiente și, desigur, cireașa de pe tort: acțiunea.
În al doilea rând, ”Universul care lucrează” se poate explica, dincolo de spiritualitate, prin neuroștiință.
Spiritualitatea este foarte ok pentru cine crede, poate oferi un boost mental extraordinar și, posibil, câteva experiențe ireale, traduse în sincronicități inexplicabile. O spun din proprie experiență. Dar aici e alegerea fiecăruia, e un aspect personal.
Revenind la abordări mai pragmatice, ”Universul care lucrează” poate fi, de fapt, o minte mai deschisă spre oportunitățile care apar. Pentru ca oportunitățile să devină vizibile, avem la dispoziție ceva uimitor: mintea noastră.
Creierul este o resursă extraordinară pe care o putem folosi în avantajul nostru în căi nebănuite. Îl folosim, uneori, prea des în dezavantajul nostru. Mai ales că suntem construiți să ne focusăm pe aspectele negative, ca o măsură de protecție împotriva potențialelor pericole. De aceea, multe gânduri din zi sunt negative, fie că procesăm experiențe din trecut sau devenim anxioși când ne gândim la viitor.
Sunt numeroase experimente – din nou, din zona științei – care vorbesc despre puterea minții și efectul placebo. Ne putem spune atât de multe lucruri și putem crede tot atâtea, încât ajungem să ne creăm niște realități în care navigăm zi de zi, și care au mai mult sau mai puțină legătură cu realitatea înconjurătoare. În funcție de realitatea pe care ne-o construim prin gândurile noastre, mergem în direcția dorită sau nu. Putem să vedem ce e bun în jurul nostru, să ne repliem, să răspundem calm, să ne vindecăm mai ușor. Putem să ne enervăm, să ne frustrăm, să reacționăm impulsiv, să suferim, să vedem ce ni se întâmplă rău doar nouă. De aceea este foarte important să analizăm ce ne spunem și să ne ajustăm gândurile astfel încât să ne fie mai bine. Nu cred că există o investiție mai mare pe care o putem face în noi înșine decât să ne reglăm acest dialog intern și să îl construim înspre a ne ajuta.
Pentru asta, este important să ne știm prioritățile. Ce vrem să facem cu viața noastră. Unde vrem să ajungem. Care e visul care ne mișcă. Să transpunem aceste priorități în obiective concrete și să lucrăm în direcția lor.
Deja avem primul pas ca ”Universul să lucreze în avantajul nostru”. Când știm ce vrem, mergem pe cărare, nu mai hoinărim aiurea prin pădure, ca să ne dăm seama că am parcurs drumul în cerc și suntem, parcă, mereu și mereu la linia de start, nedumeriți. În primul rând, noi lucrăm în avantajul nostru.
Radarul intern care ne filtrează prioritățile
Creierul are un sistem de filtrare a priorităților, numit Reticular Activating System. Este un grup de neuroni al căror rol este să selecteze din multitudinea de senzori care ne înconjoară ceea ce este prioritar. De aceea ne auzim numele când suntem strigați într-o mulțime gălăgioasă. Așa putem să ne concentrăm când cineva ne vorbește, iar în jur e zarvă.
Sunt mai multe situații pe care creierul le consideră prioritare. De exemplu, ce e legat de siguranță și sănătate. Știm când trecem strada să trecem pe verde, să ne uităm după mașini, să urcăm și să coborâm bordura etc. Știm să ne ținem departe de ceva fierbinte.
Prioritățile creierului mai sunt și cele pe care i le spunem noi că ar fi. Fie că sunt lucruri bune, care ne ajută, sau din contră. Dacă ne e frică de gândaci, vom fi în alertă la primul gândac, ba chiar la ce pare a fi un gândac, chiar dacă e o amărâtă de scamă, Dacă ne deranjează curentul, vom fi panicați la primul firicel de aer care se simte. Cum știe creierul că acestea sunt priorități? Pentru că avem grijă să le marcăm, prin reacții, prin gânduri, dar și verbal: ”Este curent”. ”Nu suport curentul”. ”O să răcesc, e curent”. ”Pot să închid geamul? E curent”. ”Nu înțeleg cum de ceilalți nu simt că e curent” etc etc O pleiadă de gânduri care se derulează cu viteză în câteva secunde și care reîntăresc ceea ce ne-am tot spus și poate tot am auzit de mici: curentul îmi face rău, prioritatea pentru mine e să mă feresc de curent, astfel că devin o mașinărie care detectează curentul.
Well, well, ce-ar fi să punem în loc de ”curent” ceva în zona noastră de interes. Exemplu: prioritatea mea e să cunosc oameni care colectează haine donate, pentru că vreau să fac refresh garderobei. Dacă până acum nu mă interesa subiectul, ei bine, parcă deja lucrurile încep să se lege – remarc o postare în social media despre un ONG care colectează haine. Sau, în discuțiile cu un prieten, vorbim despre asta și aflu că îmi poate da soluții. Când merg pe stradă, îmi atrage atenția un anunț în vreo vitrină, fix pe tema asta. Un anunț pe care nu l-aș fi remarcat dacă nu îmi stabileam prioritatea.
Dar cum ar fi să înlocuim curent sau ce e în zona de interes imediat, de scurtă durată, cu un vis. Visul meu este să îmi iau o casă mică, la sat, în Franța. Întâmplător, chiar știu o persoană care a visat asta și e acum în Franța, într-o casă, la sat. Încep să apară ideile și oportunitățile, ca în exemplul de mai sus. Remarc o poveste similară într-un articol. De acolo, ajung să urmăresc subiectul imobiliarelor din Franța. Poate social media începe să îmi ofere niște content customizat pentru interesul meu. Vorbesc mai mult despre preocuparea mea și aflu că și prietena unui prieten a plecat în Franța etc etc Visul meu începe să prindă contur. Universul lucrează, nu?
Acesta este doar un exemplu din tot ce gândim, visăm. Putem să ne analizăm gândurile, reacțiile, prejudecățile (cum este exemplul ”e curent, răcesc”) și să vedem ce priorități îi stabilim creierului nostru pe pilot automat. Încă de când ne trezim dimineața îi spunem ce să repereze: o zi de luni deprimantă sau un început de săptămână în care putem face ce ne-am propus. Când ne uităm în oglindă, putem vedea ce e frumos sau putem fi cel mai dur critic al nostru. Iar când nu ne iese ceva, ne putem învinovăți la nesfârșit sau putem să vedem ce am învățat din asta.
Nu înseamnă că trebuie să ignorăm ce nu merge. Putem întoarce problema pe mai multe fețe, poate găsim o nouă perspectivă, mai blândă cu noi. Vom avea control mai bun asupra reacțiilor și găsim un răspuns mai echilibrat la problema respectivă. Mai relaxați, găsim mai ușor soluții.
Sistemul nostru de filtrare intern execută ceea ce îi spunem, prin gândurile, acțiunile pe care le repetăm. De aceea este important ce gândim și ce facem. Și, mai mult, e important să știm unde vrem să ajungem când vom fi mari. Pentru că, se spune, universul lucrează când știm ce vrem și începem să acționăm. Când lucrurile încep să se lege, putem decide singuri ce e neuroștiință și ce e spiritualitate.
Photo by Chinh Le Duc on Unsplash
